FCSB a remizat cu CS Mioveni într-un meci amical jucat sâmbătă, 15 ianuarie, la Centrul Național de Fotbal de la Buftea, scor 0-0.
Chiar dacă FCSB se află pe locul 2 în clasamentul Ligii 1 și era văzută favorită la meciul de verificare cu CS Mioveni, formația condusă de Toni Petrea s-a chinuit în fața ocupantei locului 12.
La finalul partidei de la Centrul Național de Fotbal de la Buftea, Alexandru Buziuc, fostul jucător al lui FCSB, și Alexandru Pelici, antrenorul lui CS Mioveni, au tras concluziile.
Alexandru Buziuc este încântat de faptul că CS Mioveni a remizat cu FCSB și transmite că formația roș-albastră nu este pregătită să joace un meci de 90 de minute, chiar dacă peste o săptămână urmează derby-ul cu CFR Cluj.
„A fost bine din punct de vedere fizic pentru că am terminat fără probleme, fără accidentări, ținând cont de meciul cu Dinamo în care au fost câteva accidentări. A fost greu și pentru că trebuia să jucăm pe iarbă, dar a fost înghețat și ne-am mutat aici, nu eram obișnuiți și nici nu ne așteptam. E important că nu am luat gol, am jucat bine tactic. Acum trebuie să pregătim meciul oficial. A arătat bine tabela dacă ținem cont că am jucat cu FCSB, dar a fost un meci amical și nu a contat așa de mult. S-au chinuit cu noi pentru că vin după o perioadă de cantonament, de acomodare. Cred că nu sunt pregătiți să joace un meci de 90 de minute. Cred că dacă fac o pregătire bună și sunt concentrați… Cred că titul o să se decidă la meciul cu CFR”, a spus Alexandru Buziuc.
„Nu analizăm prin prisma rezultatului, ci al jocului. Am făcut o primă repriză bună. Avem mulți jucători accidentați și trebuie să găsim soluții. Sperăm să reușim asta pentru că trebuie să luăm cele 3 puncte cu Clinceni. Am jucat cu una dintre cele mai bune echipe din România, o echipă care începe cu un meci de foc. Ne dă speranțe că putem și noi să începem bine campionatului. Jocul ne-a arătat că suntem pregătiți să începem bine”, a spus și Alexandru Pelici.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER